FRANKENSTEIN DE CHINA, ARESTAT. Doctorul, care susţine că a modificat genetic mai mulţi copii, va fi anchetat
Omul de știință chinez He Jiankui ar fi fost arestat la domiciliu, după ce a afirmat că a creat primii copii cu gene modificate.
Cercetătorul asiatic a declanșat controverse globale, săptămâna trecută, când a anunțat într-un videoclip YouTube că a folosit cu succes un instrument de editare a genei pentru a modifica ADN-ul a doi embrioni.
După ce a anunțat că a acționat cu succes asupra a doi embrioni pentru ca viitorii copii să nu poată contracta HIV, Jiankui nu a mai făcut nicio declarație. Ulterior, munca sa controversată a fost condamnată de comunitatea medicală și de către oficialii chinezi din domeniul sănătății, care au spus că nu cunosc nimic despre acest experiment, care i-au adus porecla de „Frankenstein din China”, din partea presei.
El se confruntă, de asemenea, cu o anchetă din partea Ministerului Științei și Tehnologiei din China, după ce a anunţat că a creat primii bebeluşi modificaţi genetic, care i-a ordonat să înceteze orice fel de cercetare.
Miercuri, pe 28 noiembrie, a apărut în public pentru a-și cere scuze pentru problemele pe care le-a creat, dar și-a apărat experimentul controversat spunând că este mândru de ce a realizat și că nu îi pare rău pentru decizia de a merge mai departe cu proiectul său, potrivit South China Morning Post.
Mai mult, el susține că ar mai exista o altă sarcină care implica un copil editat genetic. Cu toate acestea, știrea arestării sale a apărut inițial ca un zvon, iar locul unde s-ar afla acum He Jiankui a rămas necunoscut, circulând multe speculații pe această temă. Unele surse susțin că a fost plasat în arest la domiciliu, în orașul Shenzhen, imediat după apariția sa la cel de-al doilea Summit Internațional privind editarea genomului uman, care a avut loc miercurea trecută, în Hong Kong.
Apple Daily, o publicație din Hong-Kong, a anunțat duminică, pe 2 decembrie, că omul de știință a fost adus înapoi la Shenzhen de către președintele universității, Chen Shiyi.
Cei doi au avut de asemenea o întâlnire de șase ore cu privire la cercetarea controversată a lui Jiankui. Cu toate acestea, afirmațiile privind detenția lui au fost respinse de fostul său angajator, Universitatea de Științe și Tehnologie de Sud, care a refuzat să facă și alte declarații.
Chen s-ar afla în arest la domiciliu în campus, potrivit unui raport oficial al autorităților, fiind păzit de personalul specializat al universității. Când a fost întrebat despre arestarea lui, un purtător de cuvânt al universității din Shenzhen a declarat, pentru sursa citată: "Nimeni nu știe nimic, sunt doar canalele oficiale".
"Nu putem răspunde la orice întrebare cu privire la această chestiune chiar acum, dar dacă avem vreo informație, o vom actualiza prin canalele noastre oficiale", a mai spus el, scrie libertatea.ro.