Franţa a autorizat donarea de organe între purtătorii de HIV
Persoanele infectate cu HIV îşi vor putea dona organele în beneficiul unor persoane care la rândul lor trăiesc cu acest virus, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii din Franţa, transmite AGERPRES.
Decizia vine după hotărârea similară luată în 2015 cu privire la persoanele infectate cu hepatita C, demers ce a avut evaluări pozitive. Astfel, numărul potenţialilor donatori creşte şi este vorba despre o iniţiativă "benefică pentru toţi" pentru că astfel se eliberează locuri preţioase pe lista de aşteptare în favoarea pacienţilor seronegativi care necesită un transplant.
Opţiunea de donare se aplică "donatorilor vii sau morţi, cunoscuţi drept seropozitivi cu HIV, pe terapie antiretrovirală stabilă şi având test genomic pentru HIV negativ în ultimele 12 luni", în timp ce organele lor pot fi "transplantate la pacienţii seropozitivi cu infecţii ţinute sub control".
"Această nouă opţiune" este posibilă "datorită progresului în tratamentele anti-HIV şi tehnicile de transplant", se mai arată în comunicat.
Pacienţii infectaţi cu virusul HIV aflaţi pe această listă pot primi o grefă de la un donator seronegativ sau seropozitiv. În Franţa trăiesc aproximativ 173.000 de persoane seropozitive.
Tratamentele antiretrovirale pe termen lung, care ţin sub control infecţia până când virusul nu mai este detectabil în organism, pot provoca toxicitate asupra ficatului şi, în unele cazuri, asupra rinichilor.