Franța crește vârsta la care o persoană își poate da consimțământul pentru relații sexuale
FOTO: libertatea.ro
Franța crește vârsta la care o persoană își poate da consimțământul pentru relații sexuale la 15 ani. Decizia a fost luată după un scandal public de amploare, care a implicat două fete în vârstă de 11, scrie libertatea.ro.
Până acum, orice act sexual al unui adult cu un copil cu vârsa sub 15 ani putea fi considerat drept infracțiune sexuală. Astfel, noua limită de vârstă este cuprinsă într-un pachet de legi care vizează reducerea violenței sexuale și care urmează să fie adoptat în săptămânile următoare de Guvern, relatează The Guardian.
Ministrul egalității din Franța a fost cel care a anunțat că Guvernul a decis asupra vârstei de 15 ani, după mai multe consultări publice și la recomandarea unui grupă de experți. Situația a ajuns din nou în centrul atenției după ce doi bărbați acuzați de viol au reușit să scape de acuzații. Mai precis, un bărbat de 30 de ani a fost achitat, deși a întreținut relații sexuale cu o fată în vârstă de 11 ani. Instanța a stabilit că aceasta nu a fost supusă unei constrângeri.
Un alt caz a implicat o altă fată de 11 ani. Un bărbat în vârstă de 28 de ani s-a confruntat cu acuzații de întreținere de relații sexuale cu un minor, nu de viol, o decizie care a înfuriat familia fetei. Luna trecută, însă, Curtea a decis că bărbatul ar trebui să fie judecat pentru viol. De atunci, parlamentarii au cerut guvernului să stabilească o vârstă minimă de consimțământ, așa cum există în multe țări europene.
- VISEAZĂ SĂ DEVINĂ ANTREPRENORI: 55 de copii au prezentat la concurs 13 idei de afaceri
- Dar din dar se face rai: În Capitală se desfăsoară târgul de caritate, în sprijinul micuţilor care suferă de leucemie
- CAZ IEŞIT DIN COMUN şi SCANDAL la o grădiniţă din Capitală. Ce au descoperit părinţii. Managerul instituției va fi sancționat
- Copii mici cu suflet mare! Doi băieţi au găsit o sumă de bani în centrul oraşului Orhei şi au dus-o la poliţie (FOTO)