Franţa, Germania şi Spania vor construi un avion invizibil european. Prototipul aeronavei, prezentat sub ropote de aplauze (VIDEO)
Franţa, Germania şi Spania şi-au unit forţele pentru a construi un avion invizibil european. Un acord în acest sens a fost semnat de miniştrii Apărării celor trei ţări în cadrul salonului aeronautic deschis la Bourget, lângă Paris. Aparatul de zbor urmează să fie construit până în 2040, iar prototipul acestuia a fost prezentat sub ropote de aplauze.
Deşi oficialii nu au dezvălui câţi bani au fost alocaţi pentru acest proiect, presa străină scrie că este vorba despre aproximativ 110 miliarde de euro. La cea de-a 53-a ediţie a salonului aeronautic de la Bourget participă ţări din toate colţurile lumii. Una dintre atracţiile evenimentului a fost macheta unui avion de luptă a Turciei. Acest proiect a fost lansat în 2013, primul zbor este prevăzut în 2025, iar intrarea în serviciu va avea loc trei ani mai târziu.
Salonul de la Bourget reprezintă o oportunitate excelentă pentru companiile producătoare de avioane să primească noi comenzi de la clienți. Compania Boeing, a cărei reputații a fost grav afectată de prăbuşirea avioanelor de tip 737, a efectuat mai puţine vânzări decât se aştepta. Reprezentanţii concernului au semnat contracte doar cu British Airways şi United Airlines.
În schimb, din prima zi, rivalul său, Airbus, a înregistrat vânzări de câteva miliarde de dolari. În cadrul evenimentului, vizitatorii pot admira şi demonstraţii aeriene. Mai multe avioane au desenat pe cer drapelul Franţei.
În acest an, în cadrul evenimentului se pune accentul pe fabricarea avioanelor mai puţin poluante. Se doreşte găsirea unei alternative la kerosen şi la materialele de construcţie. Evenimentul din Bourget se va încheia în data de 23 iunie.