Franța introduce noi restricții din cauza Omicron: Munca la distanță deveni obligatorie pentru unele persoane
Franța a anunțat restricții mai stricte pe fondul îngrijorărilor legate de varianta Omicron. De asemenea, guvernul restrânge intervalul pentru doza booster la trei luni de la patru. Ministrul Sănătății, Olivier Véran, a avertizat că numărul cazurilor noi se dublează la fiecare două zile, relatează BBC.
Din 3 ianuarie, munca la distanță va deveni obligatorie pentru cei care pot, iar adunările publice vor fi limitate la 2.000 de persoane pentru evenimentele în interior şi la 5.000 de persoane pentru evenimente în aer liber. Nu vor fi, însă, restricţii de circulaţie în noaptea de Anul Nou.
Consumul de băuturi şi alimente va fi interzis în transportul pe distanţe lungi.
Cluburile de noapte vor rămâne închise, iar în cafenele și baruri clienții pot fi serviți doar la masă, cu o limită de șase persoane. Purtarea măștii va deveni obligatorie în centrele orașelor.
Certificatul verde, care va necesita dovada vaccinării, nu doar un test negativ, pentru a intra în spațiile publice - va intra în vigoare din 15 ianuarie, dacă Parlamentul din Franța va aproba un proiect de lege.
Deși studiile sugerează că tulpina Omicron este mai ușoară decât Delta, cu o șansă cu 30% până la 70% mai mică ca persoanele infectate să ajungă în spital, există temeri că numărul mare de cazuri ar putea copleși spitalele.