Franța: Organizații de caritate cer în instanță oprirea închiderii taberei de migranți de la Calais
Mai multe organizații de caritate au cerut unei instanțe din Franța să oprească închiderea iminentă a taberei de migranți cunoscute drept "Jungla", unde trăiesc mii de refugiați în orașul port Calais, mulți dintre ei disperați să traverseze în Marea Britanie, relatează joi Reuters, potrivit Agerpres.
Organizațiile au depus cererea la un tribunal din Lille miercuri seară, potrivit unui oficial din regiune. O sursă judiciară a declarat că o decizie de urgență ar trebui să fie anunțată în 48 de ore.
Președintele Francois Hollande a anunțat la sfârșitul lunii septembrie că tabăra, unde numărul de migranți a fost estimat la un moment dat la 10.000, va fi închisă.
Guvernul francez socialist a început deja să mute grupuri de refugiați în noi zone în întreaga țară înaintea demarării fazei finale, când tabăra va fi demolată.
Potrivit unor persoane implicate în ajutorarea locuitorilor din tabără în această săptămână, data demolării ar fi 17 octombrie.
Mulți dintre cei din tabără au fugit de război, persecuție sau sărăcie din țări precum Siria, Irak, Sudan și Eritreea.