FRANȚA, PREGĂTITĂ DE FINALĂ. Vedetele națioanalei cred că norocul nu va fi factorul decisiv
Vedetele naționalei Franței, Samuel Umtiti și Paul Pogba, consideră că norocul nu va fi factorul decisiv în finala Campionatului Mondial cu Croația.
Mijlocașul lui Manchester United, Paul Pogba, își amintește cu tristețe de finala Campionatului European cu Portugalia, disputată acum doi ani.
"Noi am crezut că acel meci este aproape câștigat. Aceasta a fost greșeala noastră. Acum situația este alta. Cu toții suntem conștienți de miza meciului, suntem concentrați și nu dorim să repetăm greșelile pe care le-am comis anterior. Vrem să abordăm diferit această partidă. Dorim să dăm totul pentru a aduce trofeul acasă."
După "ieșirea din grupe" și până a ajunge în finală, naționala Franței a eliminat din cursă, pe rând, reprezentativele Argentinei, Uruguayului și Belgiei.
"Am jucat foarte bine în partidele anterioare, în care am avut de înfruntat jucători mari. Ne vom pregăti să dăm piept în acest meci cu niște fotbaliști precum Luka Modric sau Mario Mandzukic. Mai este și Ivan Rakitic pe care îl cunosc foarte bine. Croații au o echipă foarte bună. Trebuie să fim la fel de serioși, precum am fost și în partidele anterioare."
Partida dintre Franța și Croația se va disputa pe 15 iulie pe stadionul "Lujniki" din Moscova, cu începere de la ora 18:00.
- Centralele nucleare din Franţa, o ameninţare. Sunt nesigure în cazul unui atac terorist
- CU FINALA LA ORIZONT. Belgia şi Franţa va disputa marți prima semifinală
- CM 2018: Robotul Sophia a prezis cine va câștiga Mondialul din Rusia (VIDEO)
- Emmanuel Macron: Franţa va atinge ţinta de 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare în 2024