Franţa s-a impus cu scorul de 2-1 în faţa Chinei în primul meci din cadrul Cupei Hopman
Franţa a învins China cu scorul de 2-1 la Cupa Hopman, singura competiţie de tenis mixtă, pe echipe, care se desfăşoară în Australia. Meciul a început în favoarea Chinei, prima partidă fiind câştigată de Na Li. Richard Gasquet a egalat, după ce l-a învins pe Wu Di, iar partida decisivă de dublu mixt a fost câştigată de francezi.
Franţa s-a impus cu scorul general de 2-1 în faţa Chinei, în primul meci din cadrul Cupei Hopman, singura competiţie de tenis mixtă, pe echipe, care are loc la Perth, în Australia. Chinezoaica Na Li, numărul 5 mondial, a învins-o în prima partidă a zilei pe Marion Bartoli cu 2-6, 6-2, 6-4, însă punctele francezilor au venit din meciurile de simplu masculin şi de dublu mixt.
Richard Gasquet s-a impus cu 6-1, 6-3 în faţa lui Wu Di, iar perechea Bartoli - Gasquet a câştigat cu 6-1, 6-1 meciul de dublu.
Franţa este a doua favorită a concursului, cap de serie fiind echipa Cehiei, alcătuită din Petra Kvitova şi Tomas Berdych. Franţa face parte din Grupa B, acolo unde mai sunt prezente Spania, Australia şi China. Cehia se va confrunta în Grupa A cu SUA, Danemarca şi Bulgaria.