Franţa se opune renegocierii Acordului dintre UE şi Marea Britanie pe tema Brexit
Acordul dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe tema Brexit nu va fi renegociat, a anunţat Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, notează Le Figaro, citează mediafax.ro.
"Există un acord între cele două părţi, între ţările UE şi Marea Britanie, pentru stabilirea retragerii acestei naţiuni şi pentru a pregăti viitoarele relaţii", a declarat Jean-Yves Le Drian, precizând că nu se pune problema renegocierii documentului.
Anterior, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a exprimat speranţa, miercuri, că va fi menţinut contextul politic pentru ieşirea "ordonată" a Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar a avertizat că actualul proiect de acord dintre Londra şi Bruxelles nu va fi modificat.
"Încă am speranţa că vom avea o ieşire ordonată a Marii Britanii" din Uniunea Europeană, a declarat Angela Merkel în Bundestag. "Noi nu intenţionăm să modificăm noul acord" pe tema Brexit, a atras atenţia Angela Merkel.
- PRIMELE IMAGINI din timpul atacului din Strasbourg: Oamenii aleargă speriaţi pe străzi, iar copii ţipă (VIDEO ŞOCANT)
- Deputat moldovean, blocat în Parlamentul European, în urma atacului de la Strasbourg. Reacţiile internaţionalilor
- MOŢIUNE ÎMPOTRIVA THERESEI MAY. Conservatorii susţin că premierul britanic a capitulat în faţa UE