Franţa şi Norvegia vor juca finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Brazilia
Franţa şi Norvegia vor juca finala Campionatului Mondial de handbal feminin din Brazilia! Francezii au învins în penultimul act Danemarca cu 28-23, iar Norvegia a trecut de Spania cu 30-22.
Naţionala feminină de handbal a Franţei şi-a asigurat a doua participare consecutivă în finala Campionatului Mondial după ce a învins în semifinale Danemarca. Alexandra Lacrabere a fost din nou în centru atenţiei, reuşind să marcheze 10 goluri pentru echipa sa, printre care şi două din ultimele trei goluri decisive ale partidei. Franţa - Danemarca, scor final 28-23.
Într-o altă semifinală, Norvegia a învins Spania cu 30-22. Naţionala scandinavă şi-a dobândit un avantaj considerabil încă în prima repriză, când conducea cu 16–9. Cele mai multe goluri la învingători au fost marcate de Heidi Loke, 7 reuşite.
Finala Campionatului Mondial se va juca duminică la San Paolo şi va fi o reeditare a finalei Mondialului din 1999, când Norvegia în calitate de gazdă a turneului a învins Franţa într-un meci dramatic cu 25-24.