Frate şi soră, opriţi în drumul ilegal spre Spaţiul Schengen (FOTO/VIDEO)
Astăzi 19 mai a.c., în jurul orei 01.00, poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni, județul Vaslui, pe timpul exercitării atribuţiilor de serviciu în calitate de patrulă cercetare mobilă a terenului, au depistat, pe raza localităţii Berezeni, doi tineri care nu-şi justificau prezenţa în zonă.
Procedându-se la legitimarea celor două persoane, s-a constatat că acestea nu au documente de identitate asupra lor, motiv pentru care au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră din localitatea Berezeni, în vederea stabilirii identităţii.
În urma cercetărilor efectuate împreună cu autorităţile de frontieră din Republica Moldova şi din declaraţiile persoanelor depistate, lucrătorii noştri au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni moldoveni, frate şi soră, în vârstă de 19, respectiv 17 ani și au trecut râul Prut înot cu intenţia de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În baza acordurilor încheiate între România şi Republica Moldova, la finalizarea cercetărilor, persoanele vor fi predate autorităţilor de frontieră ale statului vecin.