Fratele geamăn al preşedintelui polonez a identificat trupul lui Lech Kaczynski
Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui polonez, a identificat trupul lui Lech Kaczynski şi al soţiei acestuia, Maria, a declarat un membru al Parlamentului polonez.
Trupul neînsufleţit al preşedintelui polonez Lech Kaczynski a fost repatriat la ora 12.00 GMT (15.00 ora României). Anterior, o sursă din cadrul administraţiei locale declarase pentru RIA Novosti că trupul neînsufleţit al preşedintelui polonez Lech Kaczynski va fi transportat direct la Varşovia de la locul accidentului, în timp ce toate celelalte cadavre vor fi trimise la Moscova.
Jaroslaw Kaczynsk, care, iniţial, se credea că ar fi fost şi el în avionul prezidenţial care s-a prăbuşit, a ajuns sâmbătă seara la locul unde s-a petrecut accidentul. Acesta a venit însoţit de premierul polonez, Donald Tusk. Donald Tusk şi Jaroslaw Kaczynski au ajuns cu un avion până în oraşul belarus Vitebsk, după care au călătorit cu maşini până în apropiere de Smolensk, unde s-a prăbuşit avionul prezidenţial polonez.
Cei doi s-au întâlnit cu premierul rus, Vladimir Putin, care conduce comisia de anchetă asupra accidentului. Cei doi premieri s-au îmbrăţişat, au depus flori şi s-au alăturat echipelor de salvare aflate la locul accidentului.
Toate cadavrele victimelor au fost găsite, la fel şi cele două cutii negre ale avionului, a anunţat ministrul rus al situaţiilor de urgenţă, Serghei Şoigu. Cadavrele au fost transportate apoi la Moscova.
Fratele preşedintelui şi premierul polonez s-au întors în Polonia imediat după aceea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a anunţat agenţia poloneză PAP.
De altfel, Donald Tusk, şi-a anulat prima sa vizită la Washington, care urma să aibă loc luni, cu ocazia summitului pe tema terorismului nuclear, în urma catastrofei aeriene din apropiere de Smolensk. Premierul şi-a anulat şi vizita în Canada, prevăzută pentru această săptămână, a anunţat biroul de presă al Guvernului.
Angajaţi încă de la sfârşitul anilor '70 în opoziţia anticomunistă, fondatorii partidului Lege şi Justiţie (PiS, conservator), cei doi fraţi gemeni au guvernat împreună Polonia din iulie 2006 până în noiembrie 2007, Lech ca preşedinte şi Jaroslaw ca premier.
Sursa: REALITATE.NET