Fratele preşedintelui din Afganistan a fost ucis chiar în reşedinţa sa
Embed:
Ahmad Karzai, fratele preşedintelui din Afganistan, Hamid Karzai, a fost ucis. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Kabul. Potrivit primelor informaţii, acesta ar fi fost împuşcat de unul dintre bodyguarzii săi, chiar în casa în care locuia.
Ahmad Wali Karzai era fratele cel mai mic al liderului din Afganistan, fiind considerat unul dintre cei mai influenţi oameni din sudul ţării. Acesta deţinea funcţia de preşedinte al Consiliului provinciei Kandahar. El a fost acuzat, în repetate rânduri, de corupţie şi de faptul că ar fi făcut parte dintr-o reţea de traficanţi de droguri.