Frăţia Muslamană a anunţat proteste de amploare pentru astăzi, după ce 51 de oameni au fost ucişi
Frăţia Musulmană a promis pentru astăzi proteste de amploare, după ce 51 de susţinători ai preşedintelui egiptean demis, Mohamed Mursi, au fost ucişi la Cairo. Protestele au continuat toată noaptea. Adepţii lui Mursi acuză armatăa că ar fi deschis focul asupra manifestanţilor adunaţi în faţa sediului Gărzii Republicane.
Anterior, preşedintele interimar al Egiptului, Adly Mansour, s-a arătat îndurerat de incidentele armate de la Cairo, lansând un apel la calm. Mai mult, Adly Mansour a cerut efectuarea unei anchete independente în cazul incidentelor produse la începutul săptămânii.
Totodată, militarii egipteni au difuzat o înregistrare video, care surprinde un grup de bărbaţi înarmaţi, în timp ce atacă protestatarii şi trupele militare din apropierea sediului Gărzii Republicane. Incidentul s-a soldat cu 51 de victime printre susţinătorii preşedintelui demis.
"Demonstraţiile paşnice au devenit, brusc, violente, atunci când un grup de bărbaţi înarmaţi a început să atace împrejurimile sediului Gărzii Republicane. Forţele armate au ripostat", a declarat purtătorul de cuvânt al Armatei, Ahmed Aly.
Administraţia Obama a condamnat violenţele din Egipt şi a cerut autorităţilor să evite represaliile.
"Statele Unite sunt îngrijorate de violenţele care continuă în Egipt, dar şi de polarizarea politică a societăţii. Condamnăm violenţele şi incitarea la violenţă", a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.
Fostul preşedinte egiptean, Mohamed Mursi, a fost înlăturat de la putere pe 3 iulie de către Armată, după ce milioane de oameni au protestat împotriva regimului său.