Fraţii Advahov şi trupa Zdob şi Zdub s-au întors acasă. Interpreţii, întâmpinaţi de rude, familie şi fani
Fraţii Advahov şi trupa Zdob şi Zdub s-au întors acasă. Aceştia au revenit de la Torino, acolo unde ne-au reprezentat ţara la finala concursului Eurovision. Artiştii au ales un mod original de a-şi face apariţia în faţa presei şi au sosit pe peron, cu trenul Chişinău-Bucureşti. Interpreţii au fost întâmpinaţi de rude şi familie, dar şi de câţiva fani.
Imediat după ce au coborât din tren, Zdubii şi Fraţii Advahov au cântat pentru toţi cei care i-au aşteptat în gară melodia care ne-a adus locul 7 în acest concurs.
Reprezentanţii Moldovei la Eurovision spun că sunt mândri şi mulţumiţi de rezultatul pe care l-au obţinut.
"Ne-am simţit la Torino ca acasă. Am petrecut timpul frumos cu toţi participanţii din România, Moldova şi toată Europa. Am ajuns acasă acum şi cred că noi am făcut faţă şi de fapt am obţinut locul 1", a spus ROMAN IAGUPOV, solistul trupei Zdob şi Zdub.
"Ne bucurăm tare mult că trenuleţul nostru a ajuns la destinaţie, această piesă a ajuns să răsune în inima Europei, noi suntem foarte mândri şi sperăm că şi pe voi v-am făcut să fiţi mândri de noi", a menționat VITALIE ADVAHOV, dirijorul și acordeonistul Orchestrei Fraţilor Advahov.
Fraţii Advahov şi Zdob şi Zdub spun că au şi alte planuri împreună şi că vor colabora la un album de muzică folk şi rock and roll, iar prima melodie de pe album va fi "Trenuleţul". Întrebaţi ce părere au despre scandalul iscat, după ce România, care ne-a acordat punctaj maxim, a fost descalificată nejustificat de la procedura de vot, Zdubii şi Fraţii Advahov au spus că pentru ei a contat cel mai mult susţinerea pe care au avut-o din partea publicului.
"Nu contează ce loc iei din partea juriului, noi ne-am făcut treaba şi voie bună pentru oameni. Pentru mine Eurovision nu este o competiţie, este un concurs de muzică şi de prietenie", a declarat ROMAN IAGUPOV, solistul trupei Zdob şi Zdub.
"Pur matematic, dacă nu era juriu şi nu era război în ţara vecină, cu siguranţă am fi avut alt rezultat. Când simţi că ţi se ia o notă, un punct care ţi-l dă cineva, dar el nu se ia în considerare, undeva doare", a spus VASILE ADVAHOV, conducător artistic Orchestra Fraţilor Advahov.
Directorul general al televiziuni publice, Vlad Ţurcanu, a dispus iniţierea unei anchete pentru a investiga modul în care a fost format juriul de la Chişinău. Asta după ce, conform televotingului, România a ocupat locul doi în topul preferinţelor lor, iar după punctajul juriului nu a intrat în top 10.
"Această notă amară pe care a pus-o în discuţie juriul de la Chişinău nu a putut umbri bucuria noastră de a-i urmări pe Fraţii Advahov şi Zdob şi Zdub. În ce priveşte demersul meu de la TRM, azi voi semna acea anchetă şi ne vom lămuri cu această situaţie, din care denotă o lipsă de respect faţă de România", a spus directorul general al televiziuni publice.
Uniunea de Radiodifuziune Europeană a anunţat că a eliminat punctajul juriilor din șase ţări, printre care România, Georgia, Azerbaidjan, Polonia, San Marino, Muntenegru și l-a înlocuit cu rezultate calculate printr-un algoritm, după ce ar fi depistat fraude la votare. Decizia nu a fost însă argumentată. În timpul transmisiunii Live, organizatorii au transmis că România a acordat Ucrainei maximum de puncte, lucru negat de Televiziunea Română, care a precizat că cele 12 puncte au fost oferite Republicii Moldova.