Frigul de afară a făcut primele victime. Un bărbat a fost găsit fără suflare în centrul capitalei
Embed:
Frigul de afară a făcut primele victime. Un bărbat de 50 de ani a fost găsit fără suflare, în această dimineață, pe strada Alexandr Pușkin din capitală. Potrivit poliției, bărbatul nu avea adăpost.
Și o femeie de 67 de ani, din raionul Hânceşti, a ajuns la spital în stare avansată de hipotermie, după ce a stat preţ de câteva ore într-o fâşie forestieră din cartierul Poşta Veche al capitalei.
Potrivit medicilor, pacienta a fost externată la câteva ore de la internare, după ce i-au fost administrate medicamente.
Doctorii ne recomandă să ne protejăm de frigul de afară şi să purtăm haine groase. Iar dacă stăm mult în frig, trebuie neapărat să consumăm lichide.