Fructe şi legume mai ieftine
Locuitorii Capitalei au profitat astăzi de vremea bună şi au mers la cumpărături. În timp ce vânzătorii afirmă că preţurile au mai scăzut, cumpărătorii numără cu grijă fiecare leu scos din portmoneu. Majoritatea cumpărătorilor afirmă că nu procură fructe în cantităţi mari pentru că li se pare prea scump.
"Pentru mâncare, dar este foarte scump îmi pare. 15 lei pentru piersici, fructe care la noi sunt. Mie îmi pare că trebuie să achit prea mulţi bani", a spus o cumpărătoare.
Sunt şi cumpărători care acceptă preţurile.
"După preţurile de azi este normal. Dacă faci multe cumpărături poate că şi este scump, dar dacă faci pentru puţin 5-6 kg este posibil, îţi mai permiţi să cumperi", a menţionat un cumpărător.
Astăzi în Piaţa Centrală un kilogram de vişine putea fi cumpărat cu 10 lei, iar prunele galbene cu 12 lei. Urmează caisele şi piersicii care se vând cu 15 lei. Coacăza roşie costă 22 de lei. Cea mai scumpă este coacăza neagră şi zmeura care se vând cu 35 de lei kilogramul.