Fructele goji, pe rafturile din magazine. Care este preţul unui kilogram
Embed:
Pe rafturile din magazine deja pot fi găsite fructele goji, ambalate în caserole de plastic a câte 100 de grame. Preţul unui kilogram ajunge la 270 de lei. Tot în această perioadă, pe plantaţii e mare forfotă. Muncitorii culeg pomuşoarelor.
”Pe rămurelul dat avem pomușoare verzi, coapte și semicoapte și trebuie să fim atenți, să gustăm, ca să vedem pe care le culegem și pe care le lăsăm.”
Constantin Munteanu din comuna Băcioi. municipiul Chişinău, cultivă goji de patru ani. Bărbatul a lucrat măcelar timp de 12 ani în Grecia și acolo a descoperit fructele. După ce s-a întors acasă, a decis să deschidă o afacere mai puțin obișnuită pentru piața din Moldova. Cei 800 de butașii i-a adus din Bulgaria.
”Începutul a fost foarte, foarte greu. Toți care vedeau mă întrebau: Ce ai pus tu aici? Cum o vei crește? Cum vei culege? Dar pe parcurs am demonstrat că se poate”, a declarat Constantin Munteanu, pomicultor.
Culesul fructelor îi dă însă mari bătăi de cap agricultorului. Bărbatul spune că în acest moment este ajutat de rude și prieteni.
”Anul acesta este o mică problemă cu forțele de muncă. Nu prea avem persoane care să ne ajute să culegem pomușoarele”, a spus Constantin Munteanu, pomicultor.
Anul trecut, pomicultorul a strâns peste o tonă de fructe crescute ecologic.
Pomușoarele goji sunt caracterizate printr-o roadă multianuală, care începe în luna iulie și durează până la primele înghețuri. Deoarece provin din regiuni cu condiții climaterice dificile, plantele goji nu sunt pretențioase la mediu. Ele pot crește favorabil fără a fi tratate sau stropite cu substanțe chimice.
Fructele goji sunt bogate în antioxidanţi, fibre şi în vitamine. Specialiștii recomandă să fie consumate proaspete, dar şi uscate în salate, sucuri sau în deserturi.
”Sunt foarte bune pentru întărirea imunității, acestea ajută la ameliorarea stărilor de oboseală, sunt eficiente în ieșirea stărilor de convalescență, adică recuperarea după boală”, a spus Cristina Cerevatenco, nutriționistă.
Persoanele care suferă de afecțiuni ale rinichilor ar fi bine să excludă fructele goji din alimentaţie.