FRUMUSEŢE RARĂ: Lacul cu reflexe de smarald, care e unic în Europa (FOTO)
La numai trei kilometri de Baia Sprie din județul Maramureș se află Lacul Albastru, un monument al naturii ce trebuie introdus în circuitul turistic al României, scrie realitatea.net.
Situat la poalele Munţilor Gutâi, în apropierea vârfului Mogoşa (565 metri altitudine), lacul este unicat în Europa datorită felului în care s-a format și datorită unei proprietăți pe care acesta o are, și anume, că își schimbă culoarea în funcție de anotimp (poziția soarelui, temperatura apei).
Primavara lacul are culoarea albastru-deschis și albastru-închis, vara are culoarea verde-închis și uneori cu reflexe de smarald, iar toamna acesta devine verde-închis și uneori maro. Nimeni nu a putut da până în prezent o explicație științifică exactă pentru aceste schimbări.
Specialiştii în geologie presupun că Lacul Albastru s-a format în perioada anilor 1919-1920 prin prăbuşirea unor galerii de mină situate pe vechiul filon Domnişoara. Lacul cu o suprafaţă de 0,5 hectare este străjuit de o pădure de gorun şi pin, iar în jurul lui s-a format un biotop specific. Apa lacului este puternic acidă, având în conţinut ioni de sulf, dar şi o mineralizaţie sulfurată în care se regăsesc ioni de cupru care dau apei o culoare albastru-verzuie.
Lacul are o adâncime de 4 metri, iar distanţa de la un mal la altul este de 50 metri.
Apa lacului are o concentraţie destul de puternică de sulf, de 7,8 grame la litru, iar ph-ul apei este de 4. Cu toate că în lac nu trăieşte nicio vietate din cauza compoziţiei de sulf şi cupru, apa nu este periculoasă pentru cei care înoată în acest lac.
- Topul anual al celor mai vizitate oraşe din lume FOTO
- Top cele mai ciudate atracţii turistice din lume (VIDEO)
- Surpriză pentru turiştii din Paris! A fost construită o replică a Turnului Eiffel din scaune de grădină
- Moldova, mai atractivă! Destinaţiile turistice vor fi incluse într-un circuit comun cu cele din România