FULGER ŞI LA GRAVITAŢIE ZERO. Fostul atlet Usain Bolt s-a întrecut cu doi astronauţi
Este cel mai rapid şi în spaţiu! Octuplul campion olimpic la atletism, Usain Bolt, a câştigat o cursă într-un avion special amenajat cu gravitaţie zero, exact ca cea din afara Pământului.
Şi cum evenimentul a fost organizat de o companie producătoare de şampanie, Bolt a savurat şi licoarea, tot pe gravitaţie zero.
Jamaicanul a profitat din plin de lipsa gravitaţiei. Bolt i-a sfidat legile acesteia, iar distracţia a fost la ordinea zilei.
"A fost o distracţie pentru mine. Am alergat în alte condiţii, aflându-mă parcă pe Lună. A fost ceva diferit", a spus fostul atlet Usain Bolt.
Pentru a crea condiţii de gravitaţie zero avionul a zburat deasupra oraşului francez Reims. După ce a revenit "cu picioarele pe pământ", Usain Bolt a revenit la antrenamente pentru a-şi realiza într-un final visul.
În vârstă de 32 de ani jamaicanul s-a antrenat cu Borussia Dortmund, Mamelodi Sundowns din Africa de Sud și FC Stromsgodset din Norvegia, iar acum evoluează pentru clubul australian Central Coast Mariners, însă nu are un contract profesionist.