Fumatul poate duce la agravarea stării de mahmureală
Fumatul poate duce la agravarea stării de mahmureală ce apare după consumarea unui număr mare de băuturi alcoolice, relevă un nou studiu realizat în SUA, însă motivul pentru care acest lucru se întâmplă este neclar, scrie descopera.ro.
Cercetătorii au solicitat celor 113 studenţi participanţi la studiu să noteze într-un jurnal, de-a lungul a opt săptămâni, când beau alcool, fumează şi când percep simptome ale mahmurelii.
Studiul a arătat că atunci când participanţii la studiu consumau mult alcool – aproximativ şase cutii de bere pe oră – persoanele care fumau în acelaşi timp aveau parte de o mahmureală mai neplăcută.
Unul dintre autorii studiului, Dr. Damaris Rohsenow de la Centre for Alcohol and Addiction Studies din cadrul Universităţii Brown, a declarat că „atunci când persoanele consumă o cantitate egală de băuturi alcoolice, se observă că cei care au fumat mai mult în acea zi au şanse mai mari de a suferi de mahmureală, iar aceste stări sunt mai intense”.
„De asemenea, cei care fumau prezentau un risc sporit de a suferi de mahmureală în comparaţie cu cei care nu fumau deloc. Astfel, acest lucru sugerează că fumatul are un efect direct asupra mahmurelii”, adaugă doctorul Rohsenow.
Motivele pentru care acest lucru se petrece este neclar, însă studiul sugerează că ar putea avea legătură cu efectul nicotinei asupra sistemului nervos.
Amanda Sandford, cercetător în cadrul organizaţiei Action on Smoking and Health, crede că această descoperire nu este surprinzătoare. „Dat fiind că atât alcoolul, cât şi fumatul acţionează asupra unor receptori din creier, nu este de mirare că fumatul pare să sporească riscul de a suferi de mahmureală”, spune Sandford.