Funcţii vacante. Se caută un judecător, vicepreşedinte, dar şi un şef la Curtea Supremă de Justiţie
Se caută un judecător, vicepreşedinte, dar şi un şef la Curtea Supremă de Justiţie. Persoanele dornice să ocupe aceste funcţii pot depune dosarele până în data de 26 februarie la sediul Consiliului Superior al Magistraturii din Capitală.
Candidaţii trebuie să prezinte mai multe acte, între care o cerere de participare, CV-ul, motivarea personală şi certificatul medical. CSM a anunţat în ianuarie concursurile, dar acestea au intrat în vigoare în data de şapte februarie odată cu publicarea lor în Monitorul Oficial.
Funcţia de şef al CSJ a devenit vacantă în urma cererii de demisie a lui Ion Druţă. S-a întâmplat după ce pe numele acestuia au fost iniţiate două cauze penale pentru îmbogăţire ilicită şi amestec în înfăptuirea justiţiei.
Iar posturile de judecător şi vicepreşedinte al Colegiului Civil, Comercial şi Contencios Administrativ din cadrul CSJ au devenit libere, după ce lui Oleg Sternioală i-a fost intentat un dosar penal pentru spălare de bani în proporţii deosebit de mari.