Funcţionari de stat, membri ai unei grupări criminale! Cu ce se ocupau şi ce pedepse riscă
Membrii unei grupări criminale, din care făceau parte şi poliţişti de frontieră, sunt suspectaţi de contrabandă cu ţigări şi alcool şi evaziune fiscală în proporţii deosebit de mari. 200 de poliţişti au descins la 75 de adrese din nordul ţării, unde au efectuat percheziţii.
Potrivit poliţiei, membrii grupării criminale deţineau mai multe depozite clandestine, unde erau păstrate mărfuri în valoare de 700.000 de lei, care urmau să ajungă prin contrabandă în Ucraina. În urma percheziţiilor, au fost ridicate timbre de acciz false, peste 1.300.000 de lei şi aproape 170.000 de pachete de ţigări în valoare de două milioane de lei.
"A fost depistat alcool etilic, în cantitate de 10.000 de litri, care era pregatiti pentru a fi transportat prin contrabandă peste frontiera de stat a Republicii Moldova. Valoarea estimativă este de peste 1,80 mln lei. În aceeaşi operaţiune a fost depistată 2.000 de sticle de votcă falsificată. Din grupare criminală făceau parte şi poliţişti", a declarat şeful interimar al Inspectoratului General de Poliţie, Gheorghe Cavcaliuc.
"Crima facilitată de către unele persoane cu funcţie de răspundere din cadrul Departamentului de Poliţie de frontieră. Era implicat un conducător al Inspectoratului Ecologic de Stat din partea de Nord a Republicii, care era fost vameş la secţia de combatere a contrabandei. Poliţişti din cadrul departamentului poliţie de frontieră din regiunea de nord a ţării. Erau implicaţi şi mai mulţi foşti angajaţi ai Departamentului Poliţie de frontieră. Prejudiciind bugetul statului în proporţii deosebit de mari", a spus şeful Direcţiei de Investigaţii fraude economice, Ruslan Petrusenco.
Opt persoane au fost reţinute pentru 72 de ore. Acestea sunt bănuite de spălare de bani, evaziune fiscală şi contrabandă în proporţii deosebit de mari.
"Legea penală pentru infracţiunile incriminate participanţilor, cea mai aspră pedeapsă prevede de la 8 la 15 ani de închisoare", a declarat procurorul Sergiu Roşu.
Bunurile depistate în depozite au fost confiscate.