Fundașul brazilian Cassius Vinicius Coelho a semnat cu FC Sfântul Gheorghe Suruceni
"Sânge proaspăt" la FC Sfântul Gheorghe Suruceni. Vicecampioana Moldovei l-a transferat pe fundașul brazilian Cassius Vinicius Coelho.
Fotbalistul este cunoscut microbiștilor din Moldova prin evoluțiile sale la Zimbru Chișinău. El a fost legitimat la gruparea din capitală în sezonul 2018-2019.
Cassius are 25 de ani și a venit la Sfântul Gheorghe de la echipa albaneză Vlaznia Shkoder. Fundașul a mai jucat de-a lungul carierei la cluburi din ligile inferioare a Braziliei, dar și la formația Amora din liga a treia a Portugaliei.
Noua achiziție a "sfinților" va putea debuta pentru gruparea din Suruceni deja duminică. Sfântul Gheorghe va juca pe teren propriu cu Petrocub Hâncești în cea de-a 16-a etapă a Diviziei Naționale. Partida va începe la ora 14:00.