Fundaţia "Johann Sebastian Bach" a fost lansată în Moldova. Organizaţia vrea să promoveze cultura şi tinerele talente
Fundaţia culturală "Johann Sebastian Bach" a fost lansată la Sala cu Orgă din capitală. Organizaţia are drept scop promovarea culturii şi susţinerea tinerelor talente din Republica Moldova. În cadrul evenimentului, au fost prezentate primele proiecte ale fundaţiei, dar şi informaţii despre ediţia din acest an a Festivalului Internaţional "Johann Sebastian Bach".
Gazda evenimentului, fosta soţie a lui Vlad Filat, este foarte încântată că proiectul prinde viaţă. "Avem câteva scopuri majore, unul general este promovarea culturii în Republica Moldova şi susținerea tinerilor talente", a declarat Sanda Filat.
Autorităţile apreciază iniţiativa de creare a unei astfel de organizaţii. "Sunt niște proiecte excepționale, formidabile de care Ministerul Culturii bineînțeles n-are decât să se bucure, dar dincolo de bucurie venim și noi cu un sprijin", a menţionat ministrul Culturii, Monica Babuc.
Două eleve de la Liceul de Muzică "Ciprian Porumbescu", care vor fi susţinute de fundaţie, au evoluat la eveniment.
"Am avut foarte mari emoții. Chiar dacă sala e mare, chiar dacă sala e mică, întotdeauna am emoții", a spus eleva Maria Postolache.
"Sunt foarte fericită, nu am cuvinte. Vreau ca în viitor să devin o bună vioristă", a precizat eleva Victoria Popa.
Cei prezenţi în sală au rămas încântaţi de prestaţia elevelor:
"Când copiii evoluează sau fac orice creativ este foarte frumos, dar aceste două fetițe au fost deosebite".
"Au fost formidabile. Cred că peste 10 ani vor deveni violoniste renumite".
Printre obiectivele fundaţiei este şi crearea unui fond pentru reparaţia Sălii cu Orgă.
- O nouă ediţie a Festivalului Internaţional "Johann Sebastian Bach", sub patronajul Sandei Filat (FOTO)
- Sanda Filat, la Festivalul internaţional dedicat lui Bach: Am pornit la un drum lung, dar frumos şi provocator
- Festivalul Internaţional "J.S.Bach" a fost inaugurat la Chişinău. Publicul a rămas încântat de compoziţiile muzicale (VIDEO)