Funeraliile Regelui Mihai I. Porțile Palatului regal din București nu se închid în noaptea de joi spre vineri (LIVE VIDEO)
Porțile Palatului Regal nu se vor închide în noaptea de joi spre vineri, pentru că toți cei care doresc să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai să o poată face, scrie libertatea.ro.
Anunțul a fost făcut de Biroul de presă al Casei Regale, citat de Agerpres.
Mii de persoane, de toate vârstele, așezate pe mai multe rânduri, stau la coadă, la această ora, așteptând să se reculeagă la catafalcul Regelui Mihai I.
În jurul Palatului Regal se află o mulțime de oameni, care doresc să-și ia rămas-bun de la Rege, iar coadă se întinde pe Calea Victoriei și pe bd. Știrbei Vodă până în față Sălii Palatului.
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a ajuns miercuri seară, în jurul orei 20,20, la Palatul Regal din București, unde, până sâmbătă, cei care l-au admirat pe fostul suveran îi pot aduce un ultim omagiu.
La funeraliile regelui Mihai sunt aşteptate 16 familii regale din ţări precum Marea Britanie, Spania şi Iordania şi şase familii imperiale, printre care şi cele din Rusia, Austria și Germania. Evenimentul va putea fi urmărit în direct la Publika TV, o echipă de jurnalişti, care vor fi prezenţi la ceremonie, vor transmite cele mai proaspete detalii şi informaţii.
Regele Mihai al României a murit săptămâna trecută la reședința sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani. Anul trecut, monarhul s-a retras din viața publică, după ce starea sa de sănătate s-a înrăutățit.
În ziua de sâmbătă, 16 decembrie 2017, la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.
La ora 11.00, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber.
La ora 11.10, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional.
De la ora 11.30 la ora 12.45, Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei.
De la ora 12.50 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul și presa nu vor avea acces în catedrală.
La ora 14.00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.
La ora 14.40, sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei și a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.
Trenul Regal va circula cu viteză redusă în următoarele localități: Chitila (ora 14.51) – Titu (ora 15.41) – Pitești (ora 16.46). Toți cei care vor dori să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt așteptați în gara orașului lor.
Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş, la ora 17.30. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Catedrala Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Prezenţa presei și a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş.
La ora 17.50, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş. La ora 18.20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.
La ora 18.40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiespiscopală şi Regală.
Prezența presei nu va fi permisă în cele două incinte, nici înainte, nici pe parcursul celor două ceremonii funerare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.
Familia Regală anunță mare doliu pentru 40 zile și doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale.
Cărți de condoleanțe sunt deschise la Castelul Peleș, la Palatul Regal (Calea Victoriei) și la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziția publicului timp de 40 de zile de la data decesului.
Totodată, doritorii din Republica Moldova care doresc să transmită mesaje de condoleanțe Familiei Regale, sunt așteptați la sediul Ambasadei României din Chişinău.
PUBLIKA.MD va transmite în direct pe site și pe facebook programul complet.
ROMÂNIA - UE
- Principesa Margareta a ales să nu poarte titlul de regină
- Andrian Candu: Voi face demersul către preşedinte să declarăm 16 decembrie - Zi de doliu naţional în memoria Regelui Mihai
- Fostul principe Nicolae a venit la catafalcul Regelui Mihai I la Palatul Regal
- Omagiu adus pentru Regele Mihai I. Sute de români au adus flori Majestăţii Sale la Palatul Regal din București (IMAGINI LIVE)