FURT DE ARME ŞI BANI. Hoţii au furat puşti de vânătoare şi 11 mii de lei de la sediul Ocolului Silvic din Cimişlia
Embed:
Furt la Ocolul Silvic din oraşul Cimişlia. Un grup de necunoscuţi au pătruns în interiorul instituţiei pe timp de noapte şi au sustras trei arme de vânătoare, dar şi aproape 11 mii de lei. Administraţia a descoperit a doua zi că seifurile au fost sparte şi au anunţat poliţia. Oamenii legii îi caută acum pe suspecţi.
Instituţia nu este dotată cu camere de supraveghere, dar e vegheată mereu de un paznic. Cu toate acestea, hoţii au reuşit să spargă uşa de la intrare şi să pătrundă în interior. Bărbatul a observat totul abia dimineaţă. Administraţia, dar şi angajaţii sunt şocaţi de cele întâmplate.
"Toate uşile erau deteriorate, safeurile toate deteriorate, dulapurile în care se află documentația era dezastru, tot era pe jos. Activez de 30 de ani la această întreprindere şi nu a fost niciodată, este pentru prima dată aşa ceva. Se vede că este lucru de profesional căci nu sunt instrumente speciale cu care sunt deschise şi uşile, dar asta este mirare", a menţionat Oleg Ureche, şef-adjunct al Ocolului Silvic din Cimişlia.
"Un caz foarte neplăcut. Supravegherea ar trebui să fie ceva mai suplimentar cu camere de supraveghere, poate alte lucruri, semnale de alarmă...", a spus Liuba Ciumaru, o secretară.
Paznicul care a muncit în noaptea furtului avea liber astăzi, aşa că nu am reuşit să discutăm cu el. Bărbatul i-a povestit, însă, colegului său că nu a auzit nimic suspect.
"Sigur că este grav dacă au deschis acolo. Noi păzim, dar cei care fură tot se păzesc de paznic. Apăsăm peste fiecare două ore, avem un buton la care ne înregistrăm la pază", a spus Grigore Strilciuc, un paznic.
Poliţia a iniţiat un dosar penal în acest caz.
"S-a stabilit că persoane necunoscute, dându-şi seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale şi având drept scop sustragerea bunurilor. Prin forţarea şi deteriorarea uşii au pătruns într-o întreprindere din oraşul Cimişlia. Poliţia investigează toate circumstanţele pentru a identifica făptaşii", a declarat Cristina Vicol, ofiţer de presă IP Cimişlia.
Dacă vor fi găsiţi, indivizii riscă până la patru ani de puşcărie.