Furt de mii de euro la Teleneşti. Ce şi-au cumpărat suspecţii înainte de a fi prinşi de poliţişti (FOTO)
Furt într-o casă din satul Ineşti, raionul Telenești. Trei tineri de 17, 19 și respectiv 20 de ani, locuitori ai satelor Inești şi Mihalașa, sunt bănuiţi că ar fi sustras 20 000 de euro dintr-un safeu metalic.
Potrivit oamenilor legii, la Inspectoratul de poliție Telenești a parvenit un apel telefonic, prin care un bărbat a anunţat că mai multe persoane au sustras dintr-o casă din gospodăria sa mii de lei.
La fața locului s-a deplasat grupa operativă, unde polițiștii au demarat cercetările. Astfel, în doar două zile, făptaşii au fost identificaţi.
În momentul reținerii suspecților, polițiștii au ridicat un pistol pneumatic și un automobil care a fost recent achiziționat pe banii delicți. În maşină au fost depistaţi şi restul banilor furaţi - 9 100 de euro.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă până la 12 ani de puşcărie.