FURT de peste 100.000 de lei în sudul ţării. Poliţiştii au iniţiat o cauză penală
Membrii unei grupări infracţionale, specializată în furturi de animale, au fost reţinuţi de oamenii legii. Suspecții s-au dovedit a fi patru bărbați de 22, 23, 46 și 59 de ani.
Potrivit oamenilor legii, în perioada mai-iunie 2015, în special noaptea, membrii grupării ar fi comis nouă furturi din satele Tataur de Salcie, Lopățica și Taraclia de Salcie, raionul Cahul.
Astfel, aceștia au sustras zeci de animale, precum 4 cabaline, 11 ovine, 7 bovine, 2 iepe și un mânz, prejudiciul total fiind de 120.700 de lei.
După ce le sustrăgeau, animalele erau depozitate la o stînă, care ar aparține liderului grupării, un bărbat de 46 de ani, locuitor al satului Taraclia de Salcie. Ulterior, acestea erau vândute altor persoane.
Poliţiştii au iniţiat o cauză penală. Trei dintre suspecți printre care și organizatorul au fost reținuți pentru 72 de ore, unul fiind cercetat în libertate.
Dacă vor fi găsiți vinovați aceștia riscă până 12 ani de închisoare.
- Reţinuţi în flagrant şi escortaţi imediat la inspectorat. Infracţiunea comisă de trei indivizi (VIDEO)
- PRINŞI ÎN FLAGRANT! Patru bărbaţi, cercetaţi penal pentru că au furat roţi pentru cisterne şi remorci
- ATENŢIE! Dacă îl cunoaşteţi, sunaţi la Poliţie! E GRAV ce a făcut acest bărbat (VIDEO)
- REŢINUŢI de Poliţie. Patru tineri au spart magazine, cauzând prejudicii de UN MILION DE LEI
- Dezactivau alarmele şi furau din maşini. Doi tineri din Capitală au fost reţinuţi de poliţişti (VIDEO)
- Cu stâna de oi lângă case. Localitatea în care fiecare a cincea crescătorie activează ILEGAL