FURT ÎN PROPORŢII DEOSEBIT DE MARI. Ce au descoperit poliţiştii acasă la un moldovean (FOTO)
Un bărbat a fost reținut de poliţişti, fiind suspectat de comiterea mai multor infracțiuni de furt în localitățile din nordul țării.
Potrivit oamenilor legii, pe teritoriul raionului Soroca au fost comise un șir de furturi din centrele medicale sătești. Astfel, în urma investigaţiilor, poliţiştii au reţinut un suspect, care s-a dovedit a fi un bărbat de 53 ani, locuitor al satului Chetroşica Nouă din raionul Edineţ.
Anterior, acesta a fost condamnat pentru crime analogice.
Bănuitul acţiona de unul singur, sustrăgînd din centrele medicale bani, calculatoare, fiere de călcat, reşouri electrice, dar şi alte bunuri care le vindea prin intermediul persoanelor de încredere la piețele din municipiul Bălți.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul și garajul suspectului au fost depistate un şir de bunuri materiale proveniența cărora nu a putut fi explicată.
În privinţa învinuitului este pornită o cauză penală pentru furt în proporţii considerabile și emis mandat de arest pentru 30 de zile. Dacă vinovăția acestuia va fi dovedită, bărbatul riscă până la patru ani de închisoare.
- Un bărbat i-a propus 190 de euro unui poliţist. Cum a reacţionat omul legii (VIDEO)
- Conflict între poliţie şi minerii din Peru. Oamenii legii le-au nimicit tabăra căutătorilor de aur
- Cu arma de vânătoare, noaptea prin Călărași. Un bărbat a fost reținut de polițiști (FOTO)
- Anunţă POLIŢIA dacă îi cunoşti! ACEŞTI doi tineri sunt căutaţi de oamenii legii FOTO
- Reședința ambasadorului Italiei la Chișinău A FOST JEFUITĂ. Ce au furat hoţii
- ANUNŢAŢI POLIŢIA! ACEST BĂRBAT este căutat de oamenii legii. Ce a făcut la un magazin (VIDEO)