Furt INEDIT în Capitală. Polițiștii au dat peste doi hoți care știu măsura
Acum sunt cercetați penal pentru furtul pe care l-au săvârșit, acum câteva zile, în Sectorul Buiucani al Capitalei.
Cei doi indivizi ar fi ajuns în stația de alimentare ca să-şi facă plinul cu combustibil. În timp ce unul dintre angajați le umplea rezervorul, șoferul s-a dus să plătească la casă. Văzând că nu este nimeni prin apropiere, individul și-a spus că a venit momentul să se aleagă cu un câștig gras. S-a întins peste tejghea, a deschis casa de marcat şi a înhățat un teanc de bani. Până aici, toate bune și frumoase.
I-a scăpat însă un detaliu esenţial. Chiar în fața lui, se afla o cameră de supraveghere video, care a surprins momentul infracțiunii. În imaginile filmate se vede cum individul ia banii și îi bagă în buzunar, dar nu înainte de a-i număra în grabă, ca să vadă cu ce sumă s-a ales. I se pare totuşi că a luat prea mult, de aceea pune o parte din bani înapoi în casa de marcat.
Aflați continuarea în reportajul realizat de echipa emisiunii "Unitatea de Gardă".