FURT la miez de noapte în Grătiești. Cum a ajuns hoţul în casa unui localnic şi ce riscă (VIDEO)
Embed:
Un tânăr de 23 de ani, originar din raionul Ocnița a fost reţinut pentru comiterea unui furt din locuință.
Potrivit oamenilor legii, bănuitul a intrat într-o locuinţă din Grătiești şi a furat un portmoneu în care se aflau 2.000 de lei, un card bancar, acte de identitate și telefonul mobil "Huawei P9 Elite". Prejudiciul adus proprietarului de 65 de ani este de 3.500 de lei.
Suspectul a pătruns în casă noaptea, în timp ce bătrânul dormea, prin forţarea geamului. Anterior, acesta a fost judecat pentru infracțiuni similare.
Tânărul și-a recunoscut vina. Poliţia a inițiat o cauză penală pentru furt. Suspectul riscă o amendă de până la 67.500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau până la 4 ani de închisoare.