Furtuna Leslie, asemănătoare unui uragan, a lovit Portugalia şi se îndreaptă spre Spania (VIDEO)
Foto: dcnews.ro
Sute de copaci au fost doborâţi şi peste 15.000 de locuinţe au rămas fără curent electric în mai multe regiuni din Portugalia, după ce furtuna Leslie, asemănătoare unui uragan, a lovit ţara în noaptea de sâmbătă spre duminică, relatează BBC, relatează mediafax.ro.
Furtuna a fost resimţită cel mai puternic în centrul şi nordul ţării, în special în provincia Leiria şi în zona capitalei, Lisabona.
Autorităţile nu au oferit momentan informaţii despre posibile victime sau pagube materiale majore, dar au avertizat cetăţenii să nu îşi părăsească locuinţele. Mai multe zboruri au fost anulate.
Furtuna Leslie, iniţial încadrată la categoria uragan, este cea mai puternică furtună care a afectat Portugalia din anul 1842 şi se îndreaptă acum spre Spania.