FURTUNĂ VIOLENTĂ în Austria. Două persoane, printre care şi o româncă, au murit, iar alte 120 au fost rănite
Două persoane au murit și alte 120 au fost rănite, dintre care 20 prezintă răni grave, în Austria, în timpul unei recepții, în urma unei furtuni violente care a distrus marchiza unui cort de mari dimensiuni, relatează Agerpres. Potrivit presei din Austria, una dintre victime este o româncă de 19 ani, scrie Digi24.ro.
Incidentul s-a produs vineri, în momentul în care 650 de persoane participau la o recepție organizată într-un cort uriaș, amenajat în comuna Sankt Johann am Walde din nordul țării.
O furtună violentă „a distrus cea mai mare parte a cortului”, potrivit unui comunicat de presă al Poliției austriece.
"Două persoane au fost ucise de fragmentele proiectate de vânt, inclusiv de cele desprinse din eșafodajul marchizei cortului", precizează comunicatul.
Nachrichten.at relatează că una dintre victime este româncă. Ea a fost identificată drept Alexandra P, în vârstă de 19 ani, care locuia cu familia în Sankt Johann am Walde. Cumpăraseră acolo o casă în urmă cu câțiva ani, a spus primarul localității.
Cealaltă victimă este un bărbat de 28 de ani.
- Furtuna din Australia face VICTIME. Patru morți, zeci de drumuri, poduri şi case, distruse de stihie
- Doliu în lumea sportului. Un celebru pilot de raliuri a murit din cauza unei românce
- TRAGIC! O tânără voleibalistă a murit, călcată de tren, sub ochii iubitului
- Simona Halep a câştigat turneul WTA de la Madrid
- FURTUNĂ VIOLENTĂ în Ucraina! Patru oameni au murit, după ce fost loviți de fulger
- STARE DE CATASTROFĂ NATURALĂ ÎN CHINA. O furtună de nisip a acoperit orașe întregi