Furturi ca în filme. O grupare de români spărgeau camioanele din mers (VIDEO)
Persoanele au fost reținute în cursul weekendului. Astfel potrivit anchetatorilor, furturile au început în anul 2015. Camioanele care transportau produse electronice scumpe erau urmărite de către suspecți.
Hoții se deplasau cu o mașina în spatele camionului aflat în mișcare. Apoi, ei pătrundeau în remorcă și aruncau în mașina lor diversele obiecte pe care le găseau. Alte persoane implicate țineau traficul la distanță cu ajutorul altor autovehicule.
Anchetatorii au urmărit membrii bandei de hoți într-un parc de vacanță luxos din regiunea Veluwe. După derularea perchezițiilor la cabana în care românii locuiau, poliția a găsit telefoane mobile iPhone în valoare de aproximativ o jumătate de milion de euro, precum și o camionetă special echipată pentru acest tip de jaf.
Nu a fost stabilit deocamdată dacă suspecții vor fi judecați în Olanda, întrucât doar cinci dintre cele 17 jafuri au avut loc în Olanda, restul în alte părți ale Europei. România poate cere extrădarea acestora în baza infracțiunilor comise în Europa.
Furtul de mărfuri din camioane în mișcare este o infracțiune din ce în ce mai des întâlnită în Olanda. În primele trei luni ale acestui an, au fost raportate 136 de astfel de furturi, cu 46% mai multe decât în aceeași perioadă din 2016.