Fuste mini şi tocuri înalte la Ultimul Sunet! Ţinutele pentru care au optat unele absolvente (FOTOREPORT)
Emoţii de bucurie, noi speranţe şi planuri de vacanţă. Peste 290 de mii de elevi din toată ţara şi-au încheiat oficial anul de studii. Aproape 23 de mii de elevi, care absolvă liceul, au păşit pentru ultima dată pragul şcolii. Tot pentru ei a răsunat, astăzi, ultimul sunet de clopoţel.
Şi în acest an, la festivitate unele absolvente au defilat în fuste scurte şi pe tocuri înalte.
Cei peste trei sute de elevi ai Liceului Vasile Alecsandri din Capitală au pregătit surprize pentru cei prezenți la serbare. Elevii s-au prins într-o horă mare alături de părinţi şi profesori.
Absolvenţii și-au luat rămas bun de la anii de liceu și spun că au emoții, pentru că urmează examenele de bacalaureat:
"Sunt nespus de mulțumit că am trecut această treaptă - clasa a 12-a și aștept cu nerăbdare bacalaureatul. Îmi va fi dor de profesori, în special".
"E ultima zi și chiar îmi face plăcere să vin aici. Uneori dimineața când vin pe cărărușa asta prin parc mă gândesc că îmi va fi dor".
În această zi, alături de elevi au fost și părinții, care au fost la fel de emoţionaţi:"Sunt emoții foarte mari pentru că parcurgem și noi acești ani cu copii noștri. Mă bucur că deja e absolventă și îi doresc mult, mult succes și realizări frumoase în continuare."
Ceilalţi elevi aşteaptă cu nerăbdare să se distreze frumos la vară:
"După un an greu de liceu, plin de studii aştept cu mare drag vacanţa."
"Această vară este mult aşteptată de copii. Cred că ne vom odihni, dar desigur cu cartea în mână pentru ca anul viitor să fie la fel cu succes trebuie să muncim".
Ultimul sunet de clopoțel a fost un prilej pentru comercianții de flori să-și umple buzunarele. Elevii și părinții au dat buzna pentru a cumpăra buchete pentru profesori.
La final, tinerii au făcut poze şi s-au distrat.
FOTOREPORT
- Directorul unei şcoli i-a uimit pe elevi! Cum a devenit vedetă la Ultimul Sunet (VIDEO)
- Ţara în care turistele NU VOR AVEA VOIE să poarte fuste scurte
- Zâmbete, emoţii şi buchete de flori. Primul sunet de clopoţel în câteva IMAGINI IMPRESIONANTE
- Absolvenţii, în febra pregătirilor pentru ultimul sunet de clopoţel. Fac repetiţii zilnice pentru a-şi surprinde dascălii