Gaddafi vrea pace şi chiar ar fi de acord să se retragă
Doi fii ai liderului libian, Muammar Gaddafi, propun o modalitate de tranziţie spre o democraţie constituţională. Aceasta ar presupune retragerea de la putere a tatălui lor, potrivit The New York Times. Între timp, prim-ministrul Greciei a declarat că autorităţile de la Tripoli sunt în căutarea unei soluţii pentru conflictul libian. Afirmaţiile au fost făcute după întrevederea oficialului elen cu ministrul adjunct de Externe al Libiei, anunţă Reuters.
Cel puţin doi fii ai colonelului Muammar Gaddafi propun reglementarea conflictului libian pe calea retragerii de la putere a tatălui lor. Potrivit The New York Times, tranziţia ar fi condusă de unul dintre fiii colonelului Gaddafi, Saif al-Islam al-Gaddafi. Cotidianul american nu precizează, dacă Muammar Gaddafi este de acord cu această propunere, înaintată de fiii săi Saif şi Saadi Gaddafi, însă o persoană apropiată de fiii colonelului a semnalat că Muammar Gaddafi pare a fi de acord. Propunerea privind tranziţia spre democraţie scoate în evidenţă diferenţele ce există de mult timp între fiii colonelului Gaddafi.
Între timp, ministrul adjunct de Externe libian, Abdelati Obeidi, a zburat la Atena, pentru a transmite un mesaj de la liderul Muammar Gaddafi. Obeidi i-a declarat primului ministru elen, George Papandreou, că Libia doreşte ca războiul să ia sfârşit, potrivit Reuters. După întâlnirea dintre Papandreou şi Obeidi, ministrul de Externe al Greciei a declarat că autorităţile libiene caută soluţii. Oficialul elen a mai declarat că Obeidi are în plan să călătorească în Malta şi în Turcia.