Gadget-uri eco dragute si utile aparute in 2011 (FOTO)
Gadget-urile eco nu mai sunt demult un moft, ci o necesitate. Anul care se încheie a fost unul bogat în astfel de gadget-uri “verzi”, iar 2012 va fi şi mai bogat. Mai jos vă popunem să analizaţi câteva dintre gadget-urile eco care au venit pe lume în 2011.
1. SigniCase -carcasa iPod
Deşi noul iPhone 4S are o cameră impresionantă cu senzor de 8MP, nu se simte ca o camera foto, pentru că este mai mult un telefon inteligent. Dar aici intervine carcasa SigniCase. O companie din Hong Kongcare produce astfel de carcase din lemn ce transformă orice iPhone într-o camera foto de modă veche. La construcţia carcasei se foloseşte doar lemn de bambus şi alun din surse sustenabile.
2. Liquid Wood LED Lamp
Forma şi funcţionalitatea sunt combinate într-un singur pachet prin această lampă. GreenLantern este o lampă colorată cu LED-uri, produsă de compania NuDe. Lămpile în formă de corn sunt făcute din lemn lichid, adica un polimer organic obţinut din deşeuri de lemn. Porţiunea superioară a cornului conţine o linie de becuri LED şi emit o lumină caldă deasupra plantelor care cresc la bază.
3. MegaPhone
Difuzoarele care nu folosesc electricitatea şi care amplifică muzica de la un iPhone, există de ceva vreme, însă puţine sunt atât de elegante precum MegaPhone, produs de firma italiană en&is. MegaPhone este construit din ceramică încadrată de o ramă din lemn. Megaphone e compatibil cu iPhone sau iPod Touch.
4. WUD AM
WUD este un radio extrem de drăguţ, în stilul retro, construit de Grupo Vibra din Santiago, Chile. Ce e mai important – este construit din lemn provenit din surse sustenabile din Patagonia. Radioul este minimalist cu un aer nostalgic, dar în ciuda design-ului retro, este compatibil cu playere MP3, telefoane inteligente şi computer.
5. Spark Solar - geanta tableta
Tabletele au fost un gadget foarte căutat în 2011, însă dacă nu ai o sursă de energie la îndemână nu mai ai ce face cu ele. Aici intervine geanta de tableta Spark Solar, care îi permite utilizatorului să îşi folosească tableta în timp ce se plimbă departe de o priză. Carcasa compactă are două panouri solare şi conţine o baterie universală ce stochează energia pentru a fi folosită atunci când afară este înorat. Este compatibil cu majoritatea telefoanelor inteligente, tablete şi camere foto digitale.