GAFE: gadgeturi "scăpate" pe net înaintea lansării VIDEO
Giganţii ITs-au făcut de râs pentru că nu au reuşit să-şi ţină device-urile la secret până la prezentare. În marketingul gadgeturilor e foarte important, chiar esenţial, să nu se afle informaţii înainte de a fi lansate, scrie evz.ro.
Politica e clară: e bine să se ştie că se lucrează la ceva şi cam atât, totul trebuie să fie o surpriză. Însă, au fost şi situaţii în care înseşi companiile, din greşeală sau intenţionat, au dat publicităţii imagini cu device-urile înainte de lansare.
Cu mai bine de 90 de minute înaintea evenimentului organizat de Google, care a avut loc în urmă cu aproximativ două săptămâni, tehnicienii au început să ruleze pe ecranul scenei imaginile de prezentare ale tabletei Nexus 7 şi device-ul de streaming Nexus Q.
Imaginile au ajuns pe site-uri de specialitate, iar în timpul conferinţei doar au fost confirmate oficial.
Apple
Până şi secretomanii de la Apple au reuşit să scape informaţii. Cu câteva zile înainte de lansarea iPhone 4S, cei de la appleinsider.com au descoperit în iTunes un fişier cu poze ale noului telefon, detalii tehnice şi ce nume va avea. Fişierul era destinat dezvoltatorilor de aplicaţii.
Microsoft
În luna mai a acestui an, cu câteva zile înainte de prezentarea variantei preliminare a Windows 8, un reprezentant al Microsoft a dat detalii despre noul sistem de operare pe blogul destinat colaboratorilor din zona hardware şi de softuri. La prezentare nu a mai fost nicio surpriză.
Intel
Grupul le-a cerut maximă discreţie companiilor colaboratoare în ceea ce priveşte secretul procesoarelor Ivy Bridge, a treia generaţie. Însă au postat pe site, din greşeală un fişier PDF în care erau date absolut toate detaliile.
Cei de la HTC au fost daţi de gol de compania de telefonie Verizon, care a publicat din greşeală pe site, detaliile tehnice ale smartphone-ului 4G LTE.