Găgăuzia a ignorat interdicția privind organizarea careurilor de 1 septembrie. Într-o instituţie de învăţământ din Ceadîr-Lunga festivitatea "Primul sunet de clopoțel" e în toi. La sărbătoare participă copii, profesori şi părinţi, însă aceştia nici măcar nu poartă mască şi nu respectă distanţa socială.
Amintim că CNESP a interzis careurile sau alte festivități în curțile și în incinta școlilor. Potrivit Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, elevii vor merge direct la ore. Ei vor ocupa în fiecare zi acelaşi loc în bancă, iar lecţiile de educaţie fizică se vor petrece în aer liber.