Gala Absolventului 2014. Organizatorii au nominalizat şi premiat cei mai buni absolvenţi
Embed:
Cei mai buni elevi din municipiul Chişinău au fost premiaţi astăzi, în cadrul Galei Absolventului 2014. Câştigătorii au fost desemnaţi la profilurile real, umanist, artistic şi sportiv. De atenţia organizatorilor s-au bucurat şi elevii care s-au implicat activ în acţiuni de voluntariat. Ei s-au ales cu diplome şi premii băneşti.
Cea mai bună dintre elevii din liceele cu profil umanist a fost desemnată Lucia Stegărescu. Tânăra este pasionată de poezie şi visează să devină diplomat.
"Ceea ce mă gândesc eu e să scriu pe teme istorice, în special pe tema unirii Basarabiei cu patria-mamă România", ne spune Lucia Stegărescu.
Valeria Paşu, elevă la liceul "Iulia Haşdeu" din Capitală s-a învrednicit de diplomă pentru activitate artistică.
"Cu muzica mă ocup de la şapte ani. Am o familie muzicală. Tata îmi scrie piesele", spune altă absolventă Valeria Paşu.
Premiul la matematică i-a revenit lui Nicolae Şapoval, elev în clasa a XII-a la Liceul Orizont din Chişinău.
"Matematica nu e grea dacă găseşti un om care o ştie foarte bine şi explică într-un mod uşor de înţeles", spune Nicolae Şapoval.
Câştigător la profilul sportiv a devenit campionul european la taekwondo Stepan Dimitrov, de la liceul Mihail Kociubinski.
"În sală petrec două ore jumătate şi uneori câte două antrenamente pe zi, chiar şi când e şcoala", ne spune Stepan Dimitrov.
Cei mai buni elevi au primit şi premii băneşti în valoare de 4.000 de lei. Reprezentanţii Direcţiei Educaţie a municipiului Chişinău spun că evenimentul va deveni o tradiţie.
"Ne bucurăm că avem un număr mare de copiii, care ar merita să fie nominalizaţi în această zi. Sunt copii talentaţi care o merită pe deplin", ne spune profesoara Valentina Cujbă.
Cei peste 500 de absolvenţi au avut parte şi de un concert.