Gală grandioasă! Au fost premiaţi cei mai buni sportivi din Moldova şi jurnalişti de la Publika TV
Asociaţia Presei Sportive din Moldova a premiat cei mai buni sportivi, dar şi cei mai buni antrenori ai anului 2014 într-o gală grandioasă organizată la Chişinău.
Cele mai importante premii le-au cucerit campionul european la taekwon-do Stepan Dimitrov şi antrenorii lotului de lupte, Ruslan Bodişteanu şi Nicolae Oriol.
Cel mai bun sportiv a fost desemnat în baza votului organizat printre membrii Asociaţiei Presei Sportivi. La vot au participat 65 de jurnalişti sportivi, iar câştigător a devenit campionul european la taekwon-do Stepan Dimitrov.
"Este un eveniment foarte important, fiecare sportiv trebuie să ştie ce cred jurnaliştii despre ei, dar şi despre întreg sportul", a declarat luptătorul Stepan Dimitrov.
Pe locul doi s-a clasat Mihai Sava, medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de lupte libere, iar pe poziţia a treia Victor Ciobanu, vicecampion european la lupte greco-romane.
Cei mai buni tehnicieni au fost numiţi antrenorii lui Mihai Sava, Ruslan Bodişteanu şi Nicolae Oriol. Titlul "echipa anului" i-a revenit naţionalei de Cupa Davis.
Conform organizatorilor, Gala Asociaţiei Presei Sportive a fost desfăşurată în premieră la un asemenea nivel.
"Am avut nişte emoţii de parcă a fost nunta mea. A fost ceva deosebit, iar pe viitor voi implica mult mai mulţi colegi. Cei din presa sportivă mereu a avut alte păreri decât alte organizaţii. Nu cred că este o mare tragedie dacă ministerul a premiat un laureat, jurnaliştii altul", a zis preşedintele interimar APSM, Eduard Ciobanu.
În cadrul evenimentului au fost premiaţi şi jurnaliştii Publika TV, Vitalie Maistru, Radu Galbur, Manuel Amarandei, iar prezentatoarea ştirilor sportive, Inesa Voscoboinic a primit titlul de "Miss Eleganţă".