Gala Premiilor „Billboard” la Las Vegas. Cine a obținut cele mai multe distincții
Orașul Las Vegas de peste Ocean s-a transformat aseară în capitala muzicii. Acolo au fost decernate premiile „Billboard” ale industriei americane de profil. Gala a fost dominată de „The Weeknd” și de interpreta britanică Adele.
The Weeknd” s-a ales cu cele mai multe distincții, printre care „Cel mai bun artist R&B” și „Cel mai bine vândut artist”.
Iar britanica Adele a câștigat titlul de „Cel mai bun artist”.
Rihanna a luat premiul „Billboard Chart Achievement”.
Pe scena din Las Vegas a evoluat şi vedeta pop Britney Spears, care a făcut un show incendiar.
Regina muzicii pop, Madonna, i-a adus un omagiu lui Prince, alături de Stevie Wonder.
Artiştii nominalizaţi la premiile muzicale "Billboard" sunt aleşi în funcţie de mai multe criterii cum ar fi interacţiunea fanilor cu muzica, vânzările de albume sau difuzările la radio.