GALACTICII, ÎNCEPUT ÎN FORŢĂ. Real Madrid a dispus în deplasare cu 3-1 de Celta Vigo
Real Madrid a început în forţă noul sezon din La Liga. Discipolii lui Zinedine Zidane s-au impus în deplasare cu 3-1 în faţa formaţiei Celta Vigo.
În lipsa lui Eden Hazard, accidentat, "galacticii" au marcat singurul gol al primei reprize în minutul 12 prin Karim Benzema. Atacantul francez a înscris din pasa lui Gareth Bale.
Din minutul 56, madrilenii au jucat în inferioritate numerică. Luka Modric a văzut cartonaş roşu direct, după ce l-a călcat pe Denis Suarez. Cinci minute mai târziu, mijlocaşul Realului, Toni Kroos, a înscris cu un șut de la peste 20 de metri, direct în vinclu.
Lucas Vazquez a dus scorul la 3-0 în minutul 80, după o combinaţie superbă a madrilenilor.
Iker Losada a marcat golul de onoare al gazdelor în primul minut al prelungirilor.
Cele mai multe goluri ale serii au fost înscrise pe "Estadio de la Ceramica", acolo unde Villareal a încheiat la egalitate confruntarea cu Granada, scor 4-4. În alte partide ale primei etape din campionatul de fotbal al Spaniei, Leganes a fost învinsă pe teren propriu cu 0-1 de Osasuna, Mallorca a dispus cu 2-1 de EIbar iar Valencia a remizat cu Real Sociedad, scor 1-1.
- MENDY A FOST PREZENTAT LA REAL. Francezul i-a costat pe madrileni 48 de milioane de euro
- Real Madrid şi-a prezentat într-un mod original noul echipament pentru meciurile din deplasare
- Real Madrid îl vinde pe Raul de Tomas la Benfica Lisabona pentru 20 milioane euro
- Real Madrid, umilită cu 7-3 de Atletico într-un meci din cadrul International Champions Cup