Galatasaray - Real Madrid, 3:2. Borussia Dortmund - Malaga, 3:2
Seară incredibilă în Liga Campionilor. Galatasaray a reuşit o victorie de onoare în faţa propriilor suporteri, în returul sferturilor. Turcii au învins Real Madrid cu 3-2, dar în semifinale s-au calificat galacticii. Borussia era ca şi eliminată de către Malaga, dar a marcat două goluri în prelungirile meciului, scor final 3-2, şi s-a calificat alături de Real în semifinale.
"Galacticii" au controlat în totalitate prima repriză a meciului cu Galatasaray, iar golgheterul acestui sezon din Liga Campionilor, Ronaldo, a deschis scorul în minutul 7. Madrilenii s-au relaxat în partea a doua, încasând trei goluri în doar 15 minute. Eboue, Sneijder şi Drogba au fost marcatorii gazdelor. Turcii mai aveau nevoie de două goluri pentru a se califica, însă nu au reuşit să mai marcheze. În schimb, Ronaldo şi-a trecut în cont dubla în prelungiri, scor final 3-2. Finalul partidei a fost cu atât mai frumos cu cât au avut loc mai multe momente emoţionante. Mourinho s-a îmbrăţişat minute în şir cu fostul său discipol de la Chelsea, Drogba, dar şi cu antrenorul adversarei, Fatih Terim.
Surpriza serii a fost, însă, cât pe ce să se producă în Germania. Malaga a condus în două rânduri în meciul cu Borussia Dortmund, dar nemţii şi-au revenit miraculos în prelungiri, marcând golurile calificării în minutele 91 şi 93. Joaquin a deschis scorul la mijlocul primei reprize, iar Lewandovski a reuşit egalarea până la pauză. Eliseu a făcut 2-1 pentru spanioli în minutul 82 şi calificarea era în mâinele lor. Dar Marco Reus şi Felipe Augusto i-au salvat de la eliminare pe foştii campioni ai Germaniei, marcând în prelungiri, scor final 3-2.