Galaxy Note 10 ar putea fi primul telefon Samsung fără butoane fizice
Potrivit unor zvonuri recent apărute în presa sud-coreeană, Samsung ar fi ales o abordare diferită pentru carcasa lui Galaxy Note 10, renunţând cu totul la butoanele fizice de pe rama laterală.
Dezvăluirea făcută pentru o publicaţie locală nu oferă prea multe detalii, precizând doar că Samsung va adopta un design fără butoane. Totul ar fi posibil cu ajutorul optimizărilor aduse interfeţei One UI şi un nou tip de senzori ascunşi pe lateralul carcasei, scrie go4it.ro.
Fără butoane fizice, Samsung ar trebui să apeleze la soluţii alternative, cum ar fi butoane capacitive ascunse în rama carcasei şi folosirea de comenzi prin gesturi, similare celor folosite la telefoanele HTC. Spre exemplu, asistentul Bixby ar putea fi activat strângând telefonul de margini.
Probabil că eliminarea taxelor fizice nu va afecta şi accesoriu S Pen, prezenţa acestuia fiind emblematică pentru seria Galaxy Note. Din motive practice, Samsung nu va elimina slotul pentru găzduirea acestuia şi nici conectorul USB-C.
Cu sau fără ecran perforat după exemplul Galaxy S10, noul phablet Galaxy Note 10 ar putea să aibă debutul oficial în perioada lunii august 2019.
Dar până atunci, un alt produs ar putea deveni primul telefon Samsung fără butoane. Aşteptat să fie dezvăluit peste numai o lună, Galaxy A90 este şi el de scris în unele zvonuri având un design button-less, conţinând şi alte inovaţii aduse în premieră pe telefoane Samsung, cum ar fi cameră foto retractabilă care se roteşte pe direcţia faţă spate.