Galaxy Tab3 Lite – o nouă tabletă accesibilă de la Samsung
Samsung a anunţat oficial noua tabletă Galaxy Tab3 Lite cu o configuraţie entry-level. Respectivul model, deşi nu are încă un preţ oficial anunţat, va fi probabil destul de ieftin, având în vedere caracteristicile interne, scrie playtech.ro.
Noua creaţie a sud coreenilor se ascunde în spatele unui display de şapte inci cu o rezoluţie nu foarte impresionantă de 1024 x 600 pixeli. Partea de procesare este asigurată de combinaţie dintre un procesor dual core tactat la 1,2 GHz, 1GB de memorie RAM şi o memorie internă de 8GB. Spaţiul de stocare se poate extinde prin intermediul cardurilor microSD cu o capacitate maximă de până la 32GB. Va avea o baterie de 3600 mAh şi, dacă ar să-i credem pe producători, va fi capabilă de redarea de conţinut video timp de 8 ore, până să se descarce.
Sistemul de operare preinstalat este Android 4.2 Jelly, iar butoanele pentru navigarea rapidă prin meniu sunt fizice, pe ramă, nu virtuale. Nu are cameră frontală, dar ce mi se pare incredibil este dimensiunea de doar 2 megapixeli a senzorului camerei principale de pe spatele dispozitivului. Nu lipseşte conectivitatea WiFi şi 3G.
În prima etapă, Galaxy Tab3 Lite va fi achiziţionabilă pe alb şi negru, dar nu este deloc exclus ca repertoriul de culori să se extindă semnificativ în următoarele luni.