GALERIE FOTO cu toaletele din spitalele moldoveneşti. Imaginile sunt deplorabile
Doctorii atenționează de fiecare dată că spălatul pe mâini este cea mai bună metodă de prevenire a bolilor. Astfel de mesaje răsună zilnic la TV și radio. Jurnaliştii de la portalul e-sanatate.md a vizitat toaletele de la un şiri de instituţii medicale din Chişinău şi şi-au publicat concluziile, însoţindu-le cu poze.
"Am încercat să vedem în ce măsură aceste reguli sunt respectate și în spitale, acolo unde igiena trebuie să fie la nivel maxim, iar pericolul infecțiilor nosocomiale este foarte mare. Fără să exagerăm, putem afirma că latrinele din spitalele din Moldova arată execrabil – mizerie peste tot, miros înțepător și, culmea, nu am putut găsi aproape în niciun bloc sanitar pe care l-am vizitat hârtie igienică și săpun lichid", scrie e-sanatate.md.
Murdărie, rugină, suporturi pentru hârtia igienică distruse, resturi de săpun solid, urină pe jos și chiuvete negre de mizerie. În mare parte, așa arată băile din spitalele din Chișinău.
Prima instituție medicală vizitată a fost cea de la Asociația Medical-Teritorială Centru, de pe strada Armenească. Imaginea este deplorabilă – urină pe jos, hârtii aruncate pe lângă coș. De hârtie igienică și săpun lichid – nici vorbă. Chiuveta este murdară, iar apa curge permanent.