GALERIE FOTO de la expoziția cu vânzare a lucrărilor confecţionate de către copii cu dizabilităţi
Prosoape, tablouri, gobelenuri, obiecte de artizanat și obiecte pentru decorarea pomului de Crăciun confecţionate de către copii şi adulţi cu dizabilităţi. Toate acestea au putut fi procurate astăzi la Expoziţia organizată în contextul Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi.
În cadrul evenimentului au fost procurate obiecte în valoare totală de 25.000 de lei.
Evenimentul se organizează anual, iar în acest an a întrunit 20 de asociații obștești din diferite raioane ale țării și circa 80 de participanți.
Expoziţia a fost vizitată, de către premierul Vlad Filat, membrii Cabinetului de Miniștri, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, locale și societatea civilă.
Expoziția cu vânzare a lucrărilor confecţionate de către copii şi adulţi cu dizabilităţi a fost organizată de Secretariatul permanent al Consiliului Naţional pentru Protecţia Drepturilor Copilului în parteneriat cu Alianţa Organizaţiilor pentru Persoane cu Dizabilităţi (AOPD).