GALERIE FOTO! Un tricolor de 300 de metri a fost întins în PMAN din Chişinău, cu ocazia Zilei Naţionale a României
Cel mai lung tricolor din toate timpurile a fost întins în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Ideea de realizare a acestei acţiuni aparţine Mişcării civice „Acţiunea 2012”, care spune că a dorit să marcheze într-un mod mai deosebit Ziua Naţională a tuturor românilor.
Tricolorul, care a fost cusut timp de trei zile, are o lungime de 300 de metri şi peste 1.000 de metri pătraţi.
La eveniment au participat aproximativ 300 de tineri din toate raioanele ţării. Aceştia susţin că Ziua Unirii este una foarte importantă pentru toţi românii. Iată ce au declarat ei:
"Este o zi istorică nu doar pentru cei din Chişinău, ci ar trebui de implicat pe toţi cei care simt româneşte şi care apreciază istoria, care cunosc istoria şi care o respectă."
"Cred că este cea mai importantă zi, de altfel, pentru toţi românii de pretutindeni, ziua în care nu doar ne aducem aminte că suntem români, ci şi elogiem, aş spune, tricolorul."
"Din copilărie, pentru mine acesta-i un simbol, acesta e un lucru important, pentru că în primul rând, naţiunea a fost strânsă sub un drapel."